“Grija pentru noii utilizatori: 2017” – un program ce oferă cursuri gratuite și informații utile studenților ULIM.

La sigur, un tânar venit pentru prima oară în aulele unei instituţii de învatamânt (mai ales dacă aceasta este la fel de spaţioasă, cu diverse posibilităţi și oferte, cum este ULIM!), are nevoie de o mâna grijulie, care să-i îndrepte paşii, să-i ofere un sfat bun, sau o consultaţie la momentul oportun! Anume în acest scop, DIB (Departamentul Informational Biblioteconomic), vine în sprijinul studenților, masteranzilor, doctoranzilor şi a tuturor novicilor din anul acesta, cu un program amplu de activități. Acestea fiind orientate spre educarea unei culturi a informaţiei, crearea unor abilităti de utilizare a tuturor capacităţilor informaţionale puse la dispoziţia studentului modern, în scopul obținerii unor studii de calitate. Motto-ul ediţiei din anul curent, iar programul se afla deja la a 14-a ediţie, este unul incitant : “Deschide cartea să înveţi ce au gândit alţii, închide cartea ca să gândeşti tu singur !” (T. Heyde).

Pe parcursul primei saptamâini de studii, studenții tuturor facultatilor au fost familiarizaţi cu cele trei săli moderne ale DIB ULIM, cu serviciile, produsele și posibilitățile informaţionale ce le stau la dispoziţie, inclusiv fondul preţios de literatură digitală; au obţinut îndrumări privind orientarea în întreg Sistemul instituţiilor info-bibliotecare din Republica Moldova, etc. Ei au aflat şi despre inaugurarea, în cadrul DIB, a unui nou e-serviciu de biblitecă– chatul “Bibliotecarul Live”, prin intermediul căruia utilizatorul în orice moment, din orice loc, poate obţine consultaţia necesară.

Precum ne-a informat Irina Cerneauscaite, Directorul DIB, urmează şi alte activităţi, prevăzute de programul “Grija pentru noii utilizatori: 2017” – spre exemplu cursul  “Cultura Informatiei”, în cadrul căruia proaspeții studenți vor învăța cum să utilizeze catalogul electronic, cum să folosească la maximum capacitățile programei “Microsoft Office”, noţiuni privind elaborarea și prezentarea referințelor bibliografice, etc.

Programul prevede și organizarea unor lecții publice cu privire la etica informaţională, cunoasterea “Legii privind drepturile de autor”, în mod special a aspectelor ce se referă la utilizarea informatiei; a noilor cerinte privind elaborarea, prezentarea și citarea informației.

Mult interes în rândul studenților trezeşte informaţia privitor la mobilitatea academică - posibilități oferite de programe internaționale precum Erasmus+, Erasmus Mundus si altele, de a studia timp de un semestru la universități de prestigiu de peste hotare, despre care de asemenea DIB are grija sa-i informeze în cadrul acestei campaniie.  

Pe parcursul întregului semestru, DIB va participa activ la alte activităti ce se vor desfasura în cadrul instituției: ULIM- fest, Anversarea a 25 ani de la lansarea ULIM, Expoziție informațională “ULIM: 25 ani de ascensiune”, etc.

“În cadrul campaniei din anul curent, mulți studenți s-au arătat interesați de informatiile oferite, ne bucurăm că programul nostru este de real folos!”, a menţionat Irina Cerneauscaite. Sefa DIB a mai opinat, că pe lângă contactul cu profesorul în sala de studii, tinerii mai au nevoie de muncă asiduă cu cartea în mâină, de cercetarea unor studii ştiinţifice de referinţă, care numai la bibliotecă pot fi găsite. Informaţia din internet, la care adesea prea usor apelează studenţii de azi, este insuficientă şi superficială. “Venim în fiecare an cu acest program în sprijinul utilizatorilor, dorind să contribuim la prestarea unor studii de calitate şi menţinerea mărcii ULIM, în felul acesta şi la formarea unor viitori specialişti de înaltă prestanţă”, susţine Irina Cerneauscaite.

Iata ce spun studentii:

Alexandrina Albot, fac. Relatii internationale si jurnalistica, a. I : “Sunt recunoscătoare lucratorilor bibliotecii, care ne-au organizat, chiar din primele zile ale anului şcolar, o excursie şi ne-au familiarizat cu posibilităţile pe care ni le oferă ULIM. Acum mă simt mai sigură şi pierd mai putin timp pentru a ma pregati de seminare!”

Elena Bejenaru, Relatii internationale si jurnalistica, a. I: ”Am aflat că deja putem contacta bibliotecarul prin intermediul serviciului chat on-line  – e foarte comod!”.

Bostan Felicia, facultatea Litere, a.I: “Voi participa cu plăcere şi la alte activităţi, organizate de colaboratorii bibliotecii, ce se vor desfăşura pe parcursul semestrului. Mă interesează mai cu seamă cursurile gratuite de utilizare a programului “Microsoft Word”, cursul “Cultura Informaţiei” si altele .  

Serviciul de presa, ULIM.


11.09.2017